Menu Close

Global Host | Eduard Lucaci

Familia lui Eduard este încă una dintre familiile care şi-au exprimat dorinţa de a fi un Global Host şi de a se implica activ în implementarea programelor noastre de voluntariat.

După cum am spus în articolele precedente, principalele atribute ale acestui program sunt multiculturalismul, conexiunile de lungă durată şi impactul social pe care îl poate aduce.

Acestea se pot găsi şi în cazul experienței avute de către Eduard şi familia sa.

“În primul rând poți avea un impact social major, poți fi un exemplu pentru alții, prin faptul că deschizi noi orizonturi asupra modului în care sunt priviți internaționalii.

În al doilea rând, ai parte de multiculturalism, familia noastră a găzduit o domnișoară din Turcia, astfel s-au putut realiza multe schimburi culturale și posibilitatea de a ne compara culturile, în situația noastră fiind tradițiile și obiceiurile oamenilor din Turcia, atitudinea lor față de societate, diferența sau asemănările dintre bucătăria turcească și românească.

În ultimul rând, deoarece a fost o experiența extraordinară, am reușit să realizăm o conexiune foarte strânsă cu studenta internațională și familia acesteia, prin convorbiri video. Pe viitor avem posibilitatea de a ne vizita unii pe alții.”

– Eduard Lucaci

Global Host îţi oferă oportunitatea de a găzdui un voluntar internaţional între 3 sau 6 săptămâni, timp în care acesta va contribui la dezvoltarea sistemului educaţional din România, facilitând ore de limba engleză, non-formale, în una din grădiniţele, şcolile sau liceele din România, partenere AIESEC, depinzând de proiectul pe care acesta a aplicat.

Organizaţia AIESEC România a fost înfiinţată în 1990. Timp de 30 de ani s-a urmărit a se face o schimbare şi a se conecta tinerii din toată lumea.

În România, AIESEC este prezentă în 13 oraşe şi face parte din una din cele mai mari organizaţii globale conduse de tineri. Fiind prezentă în peste 120 de ţări, AIESEC a ajutat tinerii să trăiască experienţe care le-a schimbat viaţa, oferind oportunităţi internaţionale studenţilor. Organizaţia are peste 60 de ani de experienţă în dezvoltarea potenţialului maxim al studenţilor, a-i face lideri responsabili cu o viziune globală, având parteneriate cu diverse companii, licee şi universităţi.